Newsflash

Rezultate căutare « numar unic de urgenta »


Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“ Bucureşti

de Dr. Constantin BOGDAN - sept. 7, 2012

Istoria bogată şi activitatea de vârf sunt fericit reflectate în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“ Bucureşti. Continuând seria În căutarea istoriei medicinii prin spitale, dl dr. Constantin Bogdan parcurge trecutul glorios al unităţii-fanion a medicinii militare din ţara noastră.

 

Terapia medico-chirurgicală de urgenţă a arsurilor la copil

de Iftimie NESFÂNTU - mar. 15, 2012

Din când în când, la intervale variabile de timp, un incendiu sau o explozie aduc în atenţia presei o specialitate medicală mai degrabă evitată. Ne referim, din chirurgia plastică şi microchirurgia reparatorie, la domeniul arsurilor – considerate „cel mai sever tip de traumatism pe care-l poate suferi o fiinţă umană“. Dl prof. dr. Dan Mircea Enescu, manager al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu“ Bucureşti şi reprezentantul României în Asociaţia Europeană de Arsuri, ne dezvăluie o altă dimensiune a fenomenului şi – neaşteptat – o cale de a depăşi dificultăţile, într-un interviu realizat de dl Iftimie Nesfântu.

Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni“ Bucureşti

de Dr. Constantin BOGDAN - aug. 5, 2011

   În căutarea istoriei medicinii, dr. Constantin Bogdan evocă cele două personalităţi care au dat numele Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”. Totodată, un articol despre istoria neurochirurgiei româneşti şi a clădirii care în anii ’80 era cea mai mare clinică de gen din Europa. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

 
 

Istoria ideii de urgenţă medicochirurgicală

de Dr. Mihail MIHAILIDE - iul. 22, 2011

   Remarcabil este faptul că autorii lucrării „Serviciile chirurgicale de urgenţă din Bucureşti“ – dnii prof. dr. Mircea Beuran, prof. dr. Benone Duţescu şi dna dr. Rodica Duţescu-Zăvoianu – au ştiut să scoată în evidenţă, să argumenteze şi să exemplifice, prin analiza a numeroase surse – documente oficiale, statistici, mărturii, articole din presă etc. – evoluţia ideii de urgenţă medico-chirurgicală şi de salvare a semenilor în suferinţă, o componentă de prim ordin a asistenţei medicale, începând cu Societatea de Salvare înfiinţată de profesorului N. Minovici (1906), până la Spitalul de Urgenţă „Floreasca“ de astăzi, aflat în continuă dezvoltare şi modernizare. Asupra acestei cărţi recent apărute la Editura Academiei Române, puteţi citi o amplă prezentare semnată de dl dr. Mihail Mihailide. (...)

Istoria serviciilor de urgenţă în Capitală

de Dr. Mihail MIHAILIDE - iul. 1, 2011

   Societatea Română de Istoria Medicinii – fondată în 1929 (mă grăbesc să întreb retoric de ce nu şi-a adăugat încă numele fondatorului, dr. Victor Gomoiu, deşi au trecut 130 de ani de la naşterea acestuia şi 52 de la deces) – a organizat, în sala de consiliu a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, al V-lea Simpozion Naţional Hipocratic, luni, 27 iunie a.c., din comitetul de organizare făcând parte dnii prof. dr. Nicolae Marcu, preşedinte, conf. dr. Octavian Buda, vicepreşedinte, dna dr. Irinela Ceapă, secretar ştiinţific. (...)
 

Urgenţă bine temperată

de Dr. E. G.-P. - apr. 1, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Şase noi spitale de urgenţă

de MINISTERUL SĂNĂTĂŢII - mar. 11, 2011

   Şase spitale regionale de urgenţă vor fi construite la Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş, Timişoara şi Bucureşti. Memorandumul prin care Ministerul Sănătăţii a propus crearea, prin parteneriat public–privat, a acestei reţele spitaliceşti a fost aprobat, zilele trecute, de Guvern. (...)
 

Asistenţa medicală de urgenţă ş. a.

de Alexandru NEAGU - feb. 25, 2011

   Asistenţa medicală de urgenţă. Prin Ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului administraţiei şi internelor nr. 56/17/28.01.2011, publicat în Monitorul Oficial nr. 118 din 16 februarie 2011, au fost aduse unele modificări Normelor metodologice de aplicare a titlului IV – „Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat“ din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, norme aprobate anterior prin Ordinul comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului internelor şi reformei administrative nr. 2.021/691/ 2008. (...)

Parteneriat pentru intervenţii de urgenţă

de Marian CÂMPEANU - feb. 11, 2011

   Fundaţia pentru SMURD, Inspectoratul General de Aviaţie şi Grupul Rompetrol continuă şi în 2011 parteneriatul pentru susţinerea intervenţiilor de urgenţă pe cale aeriană, pentru deplasarea personalului medical şi transportarea victimelor. În cadrul evenimentului prin care a fost oficializată continuarea acestei colaborări, organizat miercuri, 9 februarie a.c., la Bucureşti, dl dr. Raed Arafat, preşedintele Consiliului director al Fundaţiei pentru SMURD, a declarat: „Grupul Rompetrol va asigura şi în 2011 întregul consum de combustibil Jet A1 pentru elicopterele utilizate de Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare, facilitând astfel intervenţiile medicale aeriene şi salvarea de vieţi omeneşti. Continuarea parteneriatului nostru, precum şi sprijinul Inspectoratului General de Aviaţie reprezintă o şansă acordată celor care au nevoie de ajutor medical de urgenţă din partea SMURD“.


 
 

Număr record de certificate profesionale în 2010

de Luminiţa VÂLCEA - ian. 28, 2011

   Anul trecut, 2.779 de medici au solicitat, colegiilor medicilor judeţene certificate profesionale curente (good standing) pentru a putea lucra în străinătate.       
   Numărul cel mai mare a fost înregistrat în Bucureşti – 947, urmat de Cluj – 403, Iaşi – 253, Timiş – 202.
   Conform declaraţiilor solicitanţilor, cele mai frecvente destinaţii sunt: Franţa, Marea Britanie şi Germania, dar nu puţini au optat pentru Irlanda, Belgia ş.a. Cei mai mulţi medici care au solicitat certificate profesionale sunt din specialităţile Medicină generală/Medicină de familie, Chirurgie generală şi Anestezie-terapie intensivă, dar nu lipsesc nici cererile venite de la specialişti în Obstetrică-ginecologie, Medicină de laborator, Radiologieimagistică medicală, Psihiatrie etc. (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe